„Călătoriţi, duceţi-vă să exploraţi regiuni de pe globul nostru încă necunoscute sau insuficient studiate, ieşiţi din mediul obligatoriu strâmt în care trăiţi. Vedeţi bine că ne putem întoarce oricând, chiar dacă plecăm pe un mic vas ca să înfruntăm furtunile, pământurile neprimitoare şi banchizele îngheţate. Iar câştigul pe care îl dobândiţi din orice călătorie va fi enorm. Voinţa voastră va fi întărită, veţi avea o viziune mai corectă asupra lucrurilor, vă veţi obişnui să nu mai contaţi doar pe voi înşivă, ceea ce vă va da o încredere mai mare în propriile voastre forţe.”
Astfel încheia Emil Racoviță prezentarea despre expediția antarctică belgiană, susținută la Sorbona în 23 februarie 1900.
Emil Racoviță s-a născut la Iași, în 15 noiembrie 1868. Școala a început-o fiind elevul renumitului Ion Creangă, fără îndoială învățând de la acesta tainele povestirii. Pasionat de știință și natură, Racoviță este încurajat de profesorul său, Grigore Cobălcescu, să se concentreze pe aceste domenii în timpul liceului. Profund recunoscător, în timpul expediției în Antarctica, Emil Racoviță a botezat în cinstea acestuia una dintre insulele descoperite cu numele Cobălcescu. La insistențele tatălui său, Racoviță studiază mai departe dreptul la Paris și obține licența de avocat, însă pasiunea sa pentru studiul naturii îl face să se înscrie la Facultatea de Științe de la Sorbona, pe care o termină în 1891. După cinci ani, obține doctoratul și i se propune să ia parte la o expediție ce avea ca scop studiul țărmurilor Antarcticii. „Am crezut că îmi voi pierde mințile de bucurie când am citit scrisoarea” spunea acesta.
Această expediție a fost organizată de Societatea de Geografie din Bruxelles și își propunea să colecteze date științifice de la Polul Sud, un teritoriu încă puțin explorat la acea dată. Vasul care avea să le fie casă tip de 2 ani se numea „Belgica„. Astfel, Racoviță s-a îmbarcat în anul 1897 în ceea ce avea să fie aventura care îi va defini viața de cercetător. Din expediție au făcut parte ofițeri și șase specialiști în diferite domenii: Roald Amundsen, explorator norvegian, Frederick Cook, medic și antropolog american, Émile Danco, explorator belgian, Henryk Arctowski, oceanograf și geolog din Polonia, Antoni Dobrowolski, geofizician și meteorolog și Emil Racoviță, naturalist român.
Expediția a fost considerată una de mare risc și a fost foarte greu să se găsească oameni de știință care să se încumete în asemenea aventură. De aceea echipa era formată din tineri dornici de afirmare, toți având până în 30 de ani.
Vasul „Belgica” pleacă în 16 august 1897 din Antwerp, trece prin Madeira, Rio de Janeiro, Montevideo și în 19 ianuarie 1898 se întâlnește cu ”primul munte de gheață”. O furtună puternică îi lovește pe neașteptate și expediția pierde un om, atunci când acesta cade peste bord. A doua zi vasul intră într-o strâmtoare care primește numele comandantului expediției, de Gerlache și își continuă drumul către continentul înghețat.
„Eram înconjuraţi de pământuri unde omul nu pusese nici ochiul, nici piciorul, şi atât de mare e atracţia necunoscutului, încât voioşi şi plini de ardoare am pornit în cercetarea şi explorarea acestei regiuni, uitând de nenorocirile trecute”, scria Emil Racoviță.
La poalele unui iceberg, Arhiva Emil Racoviță 
În pauză după tăierea canalului, Arhiva Emil Racoviță
În încercarea de a scăpa de o nouă furtună, vasul înaintează printre ghețuri și la începutul lunii martie 1898, Belgica a fost prinsă între „câmpiile de gheață”, blocată într-o banchiză. Aveau să rămână acolo 13 luni, suportând geruri de -30 grade Celsius. Iarna polară și-a intrat în drepturi în mai, iar proviziile de pe Belgica începeau să scadă. Întunericul polar se alătură frigului și condițiile de viață devin din ce în ce mai greu de suportat. Rutina cercetătorilor în aceste condiții consta în observații zilnice meteorologice, observații astronomice și magnetice, dar și excursii pentru a observa păsări și foci. În curând sunt nevoiți să vâneze foci pentru carne. În această perioadă expediția pierde al doilea membru când Émile Danco, exploratorul belgian moare în urma unor probleme cardiace.
După 13 luni de staționare, Belgica este încă blocată între ghețuri și echipajul ia în considerare, cu îngrijorare, posibilitatea de a petrece încă o iarnă pe loc. În 14 martie 1899 însă, un curent puternic eliberează în sfârșit vasul din încleștarea de gheață și Belgica își poate începe călătoria spre casă. În 18 noiembrie 1899, Racoviță pune piciorul pe pământ european.
„Luni de zile de-a rândul am pătimit, dar am avut şi clipe de fericire; am trăit mai degrabă rău, este adevărat, dar ce-are a face, fiindcă totuşi am trăit. Nu e oare de-ajuns pentru a stârni regretul?!”
Expediția a fost o premieră din mai multe puncte de vedere, fiind prima care a iernat în gheţurile Antarcticii, iar ei au format prima echipă care a colectat date meteorologice din zona respectivă. Este drept că aceștia nu și-au propus de la început să ierneze în Antartica, însă au fost nevoiți atunci când vasul a rămas blocat în gheață și toate încercările de a-l debloca au eșuat.
În cursul expediției, Racoviță a adunat un bogat material științific botanic și zoologic și a făcut cercetări devenite clasice asupra balenelor (a stabilit, de pildă, că adâncimea maximă până la care acestea se scufundă este de 100 metri şi că „răsuflarea” lor este alcătuită dintr-o coloană de vapori şi nu de apă, cum se credea). La întoarcere a adus o colecție de peste 1600 specimene botanice și zoologice și va publica o carte despre cetacee, în special despre balene.
Spiritul de aventură îl conduce pe cercetătorul român către un alt ecosistem neexplorat – peșterile — el realizând cercetări speologice în numeroase ţări. Publică, în 1907, studiul ”Essai sur les problemes biospeologiques”, considerat de specialişti „actul de naştere” şi „manifestul” noii ştiinţe create de el: biospeologia.
Astfel, Racoviță este considerat fondatorul biospeologiei, definită de el ca știința formelor de viață din mediul subteran și este unul dintre inițiatorii ocrotirii monumentelor naturii din România. A fost membru și președinte (între 1926 și 1929) al Academiei Române și profesor la Universitatea din Cluj (1920-1947). Între 1929 și 1930 este Rector al Universității din Cluj. A înființat la Universitatea din Cluj primul institut de speologie din lume (1920) și a predat primul curs de biologie generală din România.
Dacă vrei să afli mai multe despre Expediția Belgica, îți recomandăm cartea ”Spre Polul Sud”, o culegere a mărturiilor lui Emil Racoviță despre aventura sa în Antartica.
