Omul intră în conflict cu alte specii, fie în competiția pentru hrană, fie în încercarea de a-și proteja casa sau proprietatea, sau chiar în situația în care sănătatea și siguranța acestuia sunt amenințate. Nu de puține ori ne-am întrebat ce rol au țânțarii, muștele sau șobolanii în natură și dacă nu ar fi mai bine ca aceste specii să dispară. Atunci când e vorba de prădători feroce, care ne-ar putea vâna, răni, mânca, frica noastră, în parte justificată, ne face să avem o aversitate față de ei și tot ce vrem este ca aceștia să dispară. Natura ne-a învățat însă că fiecare specie, oricât de respingătoare sau incomodă pentru progresul nostru, este foarte importantă în menținerea echilibrului ecologic și, implicit în viața noastră. Aici începe povestea noastră despre lupii din Parcul Yellowstone din SUA.
Parcul Yellowstone se bucură de un renume mondial, și nu doar datorită lui Yogi Bear. Acest parc natural a fost creat în 1872 și a fost primul Parc Național din SUA și din lume. Pentru acest parc s-a instituit o lege menită să protejeze importanta biodiversitate și să asigure o dezvoltare durabilă a resurselor pe întreaga arie de aproape 9000 km pătrați. Însă crearea acestui parc nu a presupus inițial protecția lupilor și a altor prădători pentru că aceștia erau considerați animale periculoase, care provoacă pagube importante oamenilor. Pentru că lupii vânează pentru hrană aceleași specii ca omul (căprioară, mistreț) și chiar atacă turmele fermierilor, aceștia au fost percepuți ca animale periculoase, cu care omul intră în competiție și care trebuie așadar eliminate.
Astfel, următoarele decenii de crearea parcului au adus implementarea unor programe guvernamentale de control al prădătorilor și vânătorii erau încurajați și chiar recompensați să împuște orice lup întâlnesc. La începutul secolului XX, populația de lupi din Yellowstone era deja în pericol, iar ultimii lupi din parc au fost împușcați în anul 1926.
În urma dispariției acestui important prădător, populațiile de erbivore (în special cerbi) au început să crească. Acestea aveau nevoie de mai multă hrană, deci pășunile din parc au fost păscute excesiv. Iarna, când nu se găsește iarbă proaspătă, cerbul mănâncă și scoarță de copac. Într-un ecosistem echilibrat, impactul asupra arborelui nu este atât de mare, însă din cauza populației mari de erbivore din Yellowstone, mai mulți copaci decât în mod normal au fost lăsați fără scoarță, fiind astfel expuși temperaturilor extreme. Încet-încet, pădurea din Yellowstone a început să se usuce și au apărut probleme de eroziune a solului pentru că acesta nu mai era susținut de rădăcinile arborilor. Oamenii și-au dat seama că parcul este în primejdie și că este necesară o intervenție rapidă.
În anii `30 administrația Parcului Yellowstone a început un program de capturare a erbivorelor și mutare a acestora în alte parcuri. Când acest program nu a avut succes în controlul populațiilor, au recurs la împușcarea animalelor. Astfel, timp de aproape 40 de ani, au fost necesare campanii susținute de vânătoare a erbivorelor, ceea ce a prevenit degradarea parcului, dar nu a oferit o ameliorare a condiților de mediu. Oamenii erau acum nevoiți să preia rolul lupilor pentru a păstra mediul înconjurător viabil și aceste acțiuni presupuneau resurse financiare și umane importante.
Anii `60 au adus un nou grad de înțelegere a ecosistemelor, biodiversității și implicit a importanței prădătorilor în natură. Lupii au devenit un simbol de inteligență și loialitate în urma unor studii privind comportamentul acestora și și-au ocupat încet-încet locul bine-meritat în inima oamenilor. Lupul a fost printre primele specii declarate pe cale de dispariție (1967) și a devenit obligatoriu pentru administrațiile de parcuri naturale să realizele proiecte de reintroducere în sălbăticie. Astfel, primii 14 lupi au fost reintroduși în Parcul Yellowstone în 1995. De atunci populațiile de erbivore sunt în declin și specii de plante care deveniseră rare înfloresc din nou.
